V-am povestit despre proiectele de dezvoltare comunitară pe care noi și partenerii noștri – Four Paws International le derulăm în Galați și în Constanța, cu sprijinul administrațiilor locale.

Aceste programe au ca scop implicarea societății civile, alături de autorități, în gestionarea problemei câinilor și pisicilor de rasă comună, dar și promovarea unui comportament empatic și responsabil față de toate viețuitoarele și transformarea acestor orașe în unele mai prietenoase cu animalele.

Zilele acestea, echipa noastră de la Centrul ”Câini pentru Oameni” a fost în Galați, invitată la Şcoala Profesională Specială „Emil Gârleanu” Galaţi, la Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, Galati și la Prodleg Farm, unul dintre cei mai mari furnizori de legume din regiune.

Colegele noastre – Alina, Mihaela, Delia și Ana Maria – au promovat acțiunile și activitățile din oraș, derulate în cadrul proiectului de dezvoltare comunitară și au vorbit despre cum ne putem implica fiecare pentru binele comunității din care facem parte și cel al animalelor acestei comunități.

Accentul s-a pus pe importanța educării celor mici în spriritul compasiunii față de celelalte viețuitoare și ne-am bucurat să constatăm interesul cadrelor didactice vis-a-vis de un program educațional dedicat – program la care lucrează deja echipa noastră de la Centrul de Educație pentru Bunăstarea Animalelor ”Câini pentru Oameni” și despre care vă vom povesti în curând.

Cei mici, dar și cei mari, au fost încantați de prezența câinilor noștri de activități – Max, colegul nostru de la ”Câini pentru Oameni”, Taz și Luna – cei doi câini salvați de Corina Grigore, găzduiți de adăpostul Help Labus și pregătiți, anul trecut, de un specialist în dresaj canin din Galați. Impactul benefic pe care prezența animalelor de companie îl are asupra copiilor este unul extraordinar și incontestabil.

Și mai încântate au fost colegele noastre, care au descoperit că toate locațiile vizitate, inclusiv școala și liceul, găzduiau animale salvate de pe stradă. Cei de la Prodleg Farm, spre exemplu, au salvat peste 10 câini, de care tot personalul are mare grijă, în pofida programului de lucru încărcat. Toate animalele sunt vaccinate, microcipate și sterilizate, așa cum prevede legea.

Acești oameni atât de interesați și de implicați, dar mai ales responsabili, ne-au impresionat și îi prezentăm ca pe un exemplu de urmat.

Atunci când trăim în armonie, cu respect și cu grijă față de toate ființele, viața noastră este cu adevărat împlinită!

Share this post