Este nevoie de multe mâini de ajutor în acel adăpost și tot ce putem spera noi este ca autoritățile să ceară mai des ajutorul pentru transformarea lui într-unul modern, iar comunitatea să le ofere acel ajutor. Putem realiza foarte multe lucruri împreună atunci când admitem că avem anumite probleme și când suntem deschiși să cerem ajutorul celor din jur pentru rezolvarea lor. În fond, chestiunile care țin de stat chiar sunt problemele tuturor, deci fără cooperare între cetățeni și reprezentanții lor nu prea se poate.

Noi ne vom întoarce la Constanța curând, dar nu noi suntem aceia care putem schimba cu adevărat lucrurile, în ceea ce privește tratamentul animalelor din acest oraș. Cei care le pot schimba sunt chiar oamenii din Constanța, atâta timp cât se înarmează cu cele necesare când dorești schimbarea: răbdare, iubire sau măcar înțelegere de oameni și devotament pentru cauză.

Share this post